Providenţa mi-a dat să-l întâlnesc pe Petre Ş. Năsturel la Paris, în 1983: eram în vizită în familia unui preot iezuit, în vederea finalizării unei cărţi ce urma să fie publicată la Roma în aceeaşi colecţie – Orientalia Christiana Analecta – unde va fi publicată, în 1986, şi teza susţinută de Petre la Paris, în 1979, Muntele Athos şi românii. Petru tocmai terminase întrevederea, când am făcut cunoştinţă, iar de atunci am rămas în relaţie epistolară frecventă (în ultima perioadă, îmi scria în fiecare lună) şi, mai întâi de la Metz, apoi de la Grenoble, mergeam regulat la Malakoff [în sudul Parisului], unde eram un martor plin de admiraţie al devotamentului lui Petru şi al Tamarei (soţia lui, trecută la cele veşnice în 2008), a căror discreţie doar ce lăsa să transpară existenţa lor materială, dacă nu precară, cel puţin dificilă.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din martie 2013 (552). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
