O bancă centrală e foarte atentă cu cumpărarea aurului. Cu cât am cumpăra, într-un scenariu absolut improbabil, mai multe sute de tone de aur, cu atât o scădere a preţului aurului pe piaţa mondială ne-ar provoca pierderi. Cu alte cuvinte, dacă astăzi, să zicem, preţul este 1.600 de dolari pe uncie şi noi am cumpăra 300 de tone, automat scăderea preţului la 1.200 de dolari pe uncie ne-ar provoca pierderi. Politica de cumpărare a aurului are mulţi parametri, inclusiv impozitarea. Dacă la cumpărarea de pe piaţa internă se plăteşte TVA, iar pe piaţa internaţională nu se plăteşte, atunci cumpărarea internaţională este automat avantajată.
Depinde foarte mult şi ce vrei să faci cu aurul. Aurul care stă în pământ nu valorează acum nimic, dar un aur extras cumulează valoarea lui de pe piaţă, plus locurile de muncă. Cel mai inteligent pentru o bancă centrală ar fi să facă cu aurul aşa cum fac unele ţări cu petrolul, adică să-l pună într-un fond de valorificare, astfel încât intertemporal, intergeneraţional să poate aduce beneficii, inclusiv pentru viitorul copiilor noştri. Bineînţeles că aceasta ar însemna să nu încasezi o redevenţă.
Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.