În mod tradiţional, în toate discuţiile purtate de partea română cu cea sovietică sau rusă, în prima fază se invocă necunoaşterea problemei tezaurului Băncii Naţionale a României evacuat la Moscova în două tranşe: în 1916 şi 1917. După un timp, se admite că lucrurile s-au petrecut astfel, dar se invocă lipsa informaţiilor despre acest subiect. Când, şi dacă, aceste informaţii se adună de către partea rusă, rezultă că tezaurul a părăsit adăpostul de la Kremlin şi, în vâltoarea evenimentelor revoluţionare din acei ani (1918-1920), urma i s-a pierdut.
O serie de relatări, afirmaţii din documente oficiale ruse şi sovietice, documente diplomatice şi menţiuni din scrieri ale istoricilor ruşi dovedesc faptul că la începutul deceniului al treilea al secolului trecut, deci după înăbuşirea contrarevoluţiei alb-gardiste, aurul B.N.R. era, aproape în totalitate, în posesia guvernului bolşevic.
Problemele pentru aurul B.N.R. evacuat la Moscova în vremea Primului Război Mondial au început odată cu Hotărârea Sovietului comisarilor poporului al R.S.F.S. Ruse, din 13/26 ianuarie 1918, privind ruperea relaţiilor diplomatice cu România, în care se spunea: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român.“ Decizia era astfel motivată: „oligarhia română a deschis operaţiile militare împotriva Republicii Ruse“. Despre ce era vorba: în Basarabia, la cererea Consiliului Directorilor generali, cu aprobarea Sfatului Ţării, se solicitase ajutor militar Guvernului României, care fusese aprobat de reprezentanţii Antantei la Iaşi şi de generalul Şcerbacev, pentru a face faţă trupelor bolşevice, care jefuiau fără a mai putea fi stăpânite de ofiţeri.
Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
