DIN CULISELE DIPLOMAŢIEI SECRETE RUSE ÎN ROMÂNIA

La câteva zile după lovitura de stat bolşevică din 7 noiembrie 1917, Leon Troţki, noul şef al diplomaţiei sovietelor, decide ca toate tratatele secrete încheiate de Imperiul Rus cu puterile străine să fie date publicităţii, „abolirea diplomaţiei secrete fiind o condiţie primordială pentru o politică externă cinstită, populară şi cu adevărat democratică“. Din fericire, România nu avea încheiate asemenea tratate cu Rusia ţaristă. Însă, în ianuarie 1918, după arestarea la Petrograd a ambasadorului român Diamandi (Magazin istoric, nr. 8, 9/2012; 2/2013), acelaşi Troţki dă ordin să fie publicat în oficiosul bolşevic Pravda un voluminos set de telegrame (perioada 1914-1916), din arhiva Ministerului rus de Externe, referitoare la România, „pentru a demasca politica duplicitară a regimului burghezo-moşieresc de la Bucureşti“.

Majoritatea documentelor publicate se referă la demersurile diplomatice ale Petrogradului vizând intrarea României în război, la mesajele – când palid prieteneşti, când ostentativ ameninţătoare – transmise oficialităţilor de la Bucureşti prin ministrul plenipotenţiar rus Stanislas Poklevski-Koziell sau prin alte misiuni diplomatice: politica de neutralitate a guvernului Brătianu, ezitările privind intrarea în război, în primul rând din cauza stării precare a armatei române, contactele diplomatice ale României cu statele Antantei, vizând reîntregirea, inclusiv retrocedarea Basarabiei sau, cel puţin, a celor trei judeţe din sudul Basarabiei, luate în 1878, întrucât „mâhnirea provocată de aliata României prin ruperea judeţelor amintite este încă vie“ şi pentru că „un asemenea gest ar putea fi folosit drept argument în faţa regelui pentru a decide intrarea României în război“.

(…)

Acest articol a apărut în numărul din martie 2013 (552). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.