În data de 24 noiembrie 1923, între România şi Iugoslavia s-a încheiat, la Belgrad, un protocol privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune. Documentul s-a aplicat din anul următor, acum 90 de ani, având printre consecinţe intrarea sub administraţie românească a oraşului Jimbolia, la 10 aprilie 1924.
Oraşul se afla, după sfârşitul Primului Război Mondial, în Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, sub denumirea de Dzombolj (anterior, Hatzfeld, Zsombolya etc.), punctul de graniţă situându-se până atunci în localitatea învecinată Cărpiniş. În expozeul din Parlament, din 27 decembrie 1923, publicat ulterior în volumul Chestiunea graniţei Banatului, ministrul Afacerilor Străine I.G. Duca spunea: „am primit comuna neromânească Jimbolia, în contra a două comune locuite de o populaţiune tot aşa de neromânească“.
Se referea la faptul că populaţia majoritară era formată – conform datelor din Ghidul oraşului Jimbolia (2013), de Sorin Pavel – din şvabi (82% în 1875; încă 57,7% în 1930), urmaşi ai coloniştilor aduşi din vestul Germaniei începând din 1766, în perioada împărătesei Maria Terezia (1740-1780). Ponderea românilor a fost de 1% în 1875, crescând la 8,6% în 1930, prima şcoala elementară în limba română deschizându-se abia în 1934 şi fiind închisă după doar patru ani. Acesta a fost şi motivul pentru care parlamentarii bănăţeni ar fi preferat pentru schimb alegerea altor localităţi din zonă, în care predomina populaţia de origine românească (nu întâmplător, în apropiere, la Zrenjanin, se găseşte în prezent sediul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina).