135 ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ROMÂNO-RUSE

La 15/27 octombrie 1878, domnitorul Carol I primea, într-un cadru solemn, scrisorile de acreditare ale baronului Dmitri F. Stuart, ca ministru rezident al Rusiei la Bucureşti, evidenţiind excelenta colaborare militară româno-rusă în timpul recent încheiatului război cu Imperiul Otoman şi asigurând dorinţa României de a întreţine cu Rusia „relaţii de bună armonie şi prietenie cordială“.

Câteva săptămâni mai târziu, la 29 noiembrie/11 decembrie, generalul Iancu Ghika telegrafia de la Sankt Petersburg că, la prezentarea scrisorilor de acreditare în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României, ţarul Alexandru al II-lea i-a făcut „cea mai graţioasă“ primire, având la adresa principelui Carol I „cuvintele cele mai flatante“. Rusia era al doilea stat, după Austria (în septembrie), care stabilea relaţii diplomatice cu România. Cu un secol în urmă, la 1780, fusese prima putere europeană care numise consuli ruşi la Iaşi şi Bucureşti.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.