Am prezentat în numere trecute cazurile lui Ilie Cătărău şi Alexis Nour (Magazin istoric, nr. 3/2011 şi 12/2011), agenţi folosiţi de serviciile ruse/sovietice împotriva mişcării naţionale a românilor de peste Prut. Mult mai complex şi controversat este cazul publicistului, folcloristului şi actorului Gheorghe V. Madan (născut la 5 octombrie 1872, la Truşeni, judeţul Lăpuşna, mort la 21 noiembrie 1944, la Piteşti), de care ne ocupăm în cele ce urmează.
Fiu de ţărani, Madan urmează, până în 1891, studii teologice la Chişinău. La vârsta de 19 ani trece clandestin Prutul şi ajunge la Bucureşti, unde ia legătura cu Bogdan Petriceicu Hasdeu şi cu românii basarabeni. Prieten cu C. Dobrogeanu-Gherea, îl însoţeşte la Ploieşti şi devine un fel de director al restaurantului acestuia. Figurează în redacţia revistei Floare-albastră (1898-1899), condusă de Al. Antemireanu. În 1897, Madan tipăreşte, la îndemnul lui C. Dobrogeanu-Gherea, culegerea de poezii populare Suspine, care conţine texte de cântece lirice şi balade din ţinuturile Orhei, Bălţi şi Bender. În 1898, colabora la ziarul bucureştean Epoca, cotidian politic scos de Partidul Conservator, unde publica recenzii ale unor noi apariţii editoriale, cercetări literare şi traduceri. În 1900 îl găsim colaborator al revistei conduse de C. Rădulescu-Motru, Noua revistă română.
După ce absolvă Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, Gheorghe V. Madan este timp de patru ani (1900-1904) actor la Teatrul Naţional, pe scena căruia a jucat în Tosca, Ruy Blas, Sânziana şi Pepelea, Răzvan şi Vidra. În 1904 publică la Bucureşti volumul Cântece şi versuri alese din cei mai buni scriitori, pe care îl va tipări mai târziu (1911) şi cu litere chirilice, fiind folosit de moldovenii aflaţi sub stăpânire rusească.