Ziarele anilor 1910-1917 publicau cu litere de o şchioapă succesele Nadejdei Vasilievna Pleviţkaia (ianuarie 1884-octombrie 1940). Biletele la concertele a căror solistă de muzică populară şi de estradă era se vindeau la un preţ triplu, iar un regizor de talia lui Serghei Eisenstein enumera pentru cele mai puternice impresii estetice care i-au marcat viaţa numele lui Feodor Şaliapin, Charlie Chaplin, Yehudi Menuhin şi Nadejda Pleviţkaia.
O femeie de obârşie foarte modestă, un talent înnăscut, cu o voce de aur, originală, neşcolită, dar care la Ţarskoe Selo, unde era adesea invitată, umezea de emoţie ochii şi obrajii ţarului Nicolae al II-lea, grăbit să-şi lase capul în piept şi să-şi şteargă pe furiş lacrimile. Cântecele ei tip baladă povesteau despre sentimentele oamenilor, despre suferinţele lor, dar şi despre cum a ars Moscova în 1812, în timpul invaziei lui Napoleon, despre moartea unei ţărăncuţe sărmane sau despre soarta unui om sărac, ajuns în Siberia pentru datorii neplătite, despre munca ocnaşilor aflaţi în surghiun etc. La sfârşitul unui concert la Palat, împărăteasa Aleksandra Feodorovna, impresionată, i-a dăruit Nadejdei o broşă în formă de cărăbuş cu briliante.
